piesele de domino se așază într-un puzzle teribil
astăzi plasa de păianjen are stropi de miere
încleiat se desface osul de piatră
te iubesc, îmi zici
și ochii mei se întind

niciodată atât de confuz nu am simțit pe fundul apei
mâlul cum se împrăștie
și pietrele înșirate-n vertebre

te miri și mirarea devine o poartă
pântecul meu, neliniștea pare să fie un cântec
timpan peste toate

și încep să fug numărând ulucile
unu-doi-trei-mai-e-pân'-la-moarte
(drumul se destramă în fum)
degetele mele se-'ncurcă

carena pieptului meu se zbate în ape
ca o pasăre cu gâtul frânt
îți simt parfumul
și-mi pare cumva cunoscut
arma trosnind și prin aburul cald
mâinile tale

în picioarele goale ochii tăi devin poezii
rotunzi, înrourați
aurii