Un zâmbet este un imbold
și o frântură de speranță,
o rază de lumină-n colb,
o vrajă aruncată-n față...

Un zâmbet este ca un scut
În arșița mistuitoare,
E ca și pruncul nou-născut
Sau pomul cel scăldat în floare…

Un zâmbet după-o palmă grea,
chiar de te doare câteodată
sau uiți de ea cum te ardea,
astăzi o vrei iar sărutată...

Că-i natural și e cuminte
acest surâs de-ncurajare
sau de aducere aminte,
când erai trist, făr’ de-alinare...

Aleargă ca să-l întâlnești
La început de primăvară,
Doar el te-nvață să zâmbești
și chipul tău străluce iară...

Apoi să cadă pe pământ
Doar un grăunte din privire
Și-mprăștiat sau luat de vânt,
Din el răsară mii de fire...

Și răspândite peste tot,
tot zâmbete în împletire,
ca o dovadă de acceptare
sau de iertare și iubire...

Și liniștea dacă se lasă
pe chipul tău cel luminos,
și spune-mi dacă ești acasă
c-un singur fir, dar sănătos...