Și babele rele trecură,
Mâncarăm pe rând mucenicii,
Cu grijă umblăm pe afară,
Purtând iar cojocul bunicii…

Să ție de cald pe la spate,
Picioarele tale sunt reci,
Să iei ciorapii de lână
Și saltă voios pe poteci…

Vin iar idele lui marte,
Și ninge, e frig și e foame
Cineva se zbate de moarte,
O copilă-n genunchi se roagă…

Și face mătănii-n zăpadă,
Cuvinte îndrugă întruna,
E frig, dar copila îl rabdă,
Privind cum răsare luna…

Bunica privește-ntristată
Afară cum ninge mărunt,
Durerea e nemăsurată,
Cu mâna prin părul cărunt…

Ea pune colacii-n pachete,
Coliva să fie bogată
Cu cruce din nucă, bomboane,
Și vinul pe când popa dă roată…

Că focul e încă în sobă
De ieri, nici azi nu s-a stins,
Îmi ține de cald, mă alintă
Și veșnic în mine-i aprins…

Și lacrima este fierbinte,
Ce cade mereu pe obraz,
E tristă, e tot ca-nainte
Și nimeni nu-i pune zăgaz…

Când știu că izvorul de lacrimi
În Martie este deschis
De-adâncă tristețe și patimi
Și gânduri de necuprins.

Și lacrimile-s tot mai bogate
Și nu dau vreun semn de oprit,
Le las să îmi spele păcatul
Și sufletul care-i umbrit…

16 martie 2010