Mai trece-un timp și vei afla
Că din nimic se poate
Să ia cât vor, fără să știi,
Când vor, o nouă parte.

Că din nimic pot lua oricât
Nimicul tot rămâne.
Din deziluzii încropit,
Din visuri în fărâme.

Vor lua mereu, cu mult tupeu,
Tu le pari azi nimic.
Ei cred că pot fi Dumnezeu
Punându-ți leafa-n plic.

Cred că au procedat corect,
Tu, nu pretinzi nimic,
Iar lacrima din ochiul tău
Le pare doar un pic.

O picătură de necaz
Fără de importanță
O strălucire pe obraz
Când piere o speranță.

Nu înțeleg că pic cu pic
Dau marea-nvolburată,
Iar valul ei distrugător,
În zări, vibrând se-arată.

Învolburat, neiertător,
Rostogolind în spume
Tot ce e strâmb, aiuritor,
Purtând fără de urme,

Spre-adâncurile de tăceri,
De bezne și uitare,
Castele hâde din nisip
Ițite la-ntâmplare.

Și aroganțe, și blestem
Și ură , lăcomie,
Or să dispară fără semn
În proxima urgie.

O să rămână iar nimic
Din ce părea etern,
Cât vezi cu ochii, pic cu pic,
Plutind peste infern


Oglindă norilor ce trec
Călătorind în soare,
Secundelor ce se petrec,
Trecând prin noi în mare.