Cunosc un om, un tip obișnuit,
Care prestanță crede că impune,
Între colegi nu este prea iubit,
Cu ironii și glume îi răpune.

Modestia lui creează pulsul,
Știindu-și locul, se mai umflă-n pene,
Merge îndesat, știind parcursul,
Doar rar îl ispitește blânda lene.

Noi povești îi place să asculte,
Dar furia lui nu poți s-o cumpănești,
Unde-i nevoie este, și-l găsești,
Nu îndrăznește nimeni să-l insulte.

Mai rătăcește tainic printre nori,
Nu se gândește ce-o să fie mâine,
La pescuit se duce uneori,
Dar peștele nu își dorește pâine.

Toate le-ar vrea cum socotește el,
Interesat de scopul spre nevoie,
Din urs, devine blândul mielușel,
Mijloace are să îți intre-n voie.

Nemulțumit el caută ceva,
Dreptatea pentru sine chibzuiește,
Dar căutând secretul va afla,
Apa nu-i place căci nu este pește.