Gândirea este pavăză, armură,
Când omu-n suferință se complace,
Cuvintele iar spune ce nu-i place,
Alunecând din creier înspre gură.

Privește în viitor ca spre apus,
Dar gîndul resemnare nu-i aduce,
Doar șocuri nemiloase îi produce,
Findcă sănătatea,singur și-a distrus.

O suspectă boală,lent s-a agravat,
Neglijent tratată și fără respect,
Suferința bolii prinde trist aspect,
Intuiesc sfârșitul, gata instalat.

În minte mi-aș dori,să îmi rămînă viu,
Glasul și ochii parcă-mi sînt corvadă,
Sfătuitor mi-a fost, fără tăgadă,
Vreau să îmi închipui,c-aș putea să-i scriu.