uneori un câine latră prea mult ca să mă sperie
atunci mă întreb de ce nu pot să-i măsor îndrăzneala cu metrul
ca să știu cât timp o să supravețuiesc cu limbi afumate la dejun

dacă tot zice lumea că viața e o curvă
păi de ce nu o găsesc niciodată în patul meu
zvârcolindu-se ca o păpușă
ce s-a săturat de inima ei de piatră

omul vrea tot și tot i se cuvine
dar niciodată n-o să găsim răspuns
cam câte palme trebuie măsurate pe un obraz
ca să primim cu aceeași bucurie pe obrazul stâng
un număr egal de picioare înfrumusețate cu spini

nu înțeleg rostul ușii
când niciodată n-o deschidem de frica
că ne vom ciocni privirile cu vecinii
dar fugim ca șobolanii de ciumă pe fereastră
pe care am avut-o din totdeauna
căptușită cu pielea propriului copil avortat
înainte de a fi conceput

dacă tot ne place întunericul
de ce nu ne scoatem ochii
căci suntem mai flămânzi când vedem carne
și prea balonați în burtă când se aprinde o lumânare
sau poate să închidem soarele-n beci
până se va stinge
apoi vom rupe câte o bucată
să vedem ce gust are carnea lui

cam câte vorbe ar merge la război acum
ținându-se de mână
căci gesturile demult așteaptă cu vârfuri de frână
și scuturi de plasă antițânțari