Ninsoarea alba s-a transformat in ploaie de clestar,
Orasul s-a-mbracat intro rochie de mireasa, murdara,
Si nu stiu de ce mai continui sa cred in zadar,
Ca pustiul ramane acelasi ecou al tacerii de-afara.

Iarna pentru mine este un amestec de dor cu durere,
Fiori albi ma saruta prin trupul sfartecat de trecut,
Nu mai ninge acum, iar timpul ascuns in placeri efemere,
Ma-ntreaba de tine si prin ce anotimp te-am pierdut.

Pana la lacrimi ma doare raspunsul ce nu ti-l pot spune,
Undeva-n oras am lasat o vitrina cu luminile stinse,
Cateva umbre pe care vantul, a-ncercat sa le-adune,
Aveau amintirile noastre in albul suvitelor prinse.

Si totusi e iarna si ploua pe strazile reci si tarzii,
Cineva a trecut sa priveasca din nou in aceeasi vitrina.
Ma intreb daca totusi esti tu,daca totusi mai stii,
In ce anotimp am servit impreuna o ultima cina?