Soarele și Dumnezeu îmi hrănesc viața,puterea,
Arătându-mi la răscruce,cum capăt încrederea.
Soarele mi-e călăuză,și-mi susține crezul meu,
Siguranța mi-o transmite firesc și instantaneu.

Reușind să dea naturii, un clar spre strălucire,
Rămîne ca simbol al vieții,pentru omenire,
Emană forța de pornire, înspre dimineață,
Ce-i punctul răsăritului, pe oameni îi învață.

Eronat îl fură norii, păcălindu-ne doar tăcut,
Dând culoare vineție cerului ce l-a născut.
Trist înspre seară se retrage, meditând spre fapte.
Împurpuat de supărare, cu fața spre noapte.

Comoară veșnică rămîne în spațiu și în timp,
Dînd necesarul nemuririi în orice anotimp,
Statornic în traseul lui, căldura risipește,
Energizînd cu raza sa, ființa ce trăiește.

Prin puterea lui divină, dezmiardă muritorii,
În context nefavorabil, deschide drum erorii,
Oricărei vieți îi va impune, precizie în mers,
Participând nemijlocit, la viață-n univers.