acolo a fost raiul

nu existau canale

dacă ratai șuvoiul mai pierdeai un semn

când ploaia înceta ne călcam pe picioare să dăm drumul
bărcuțelor de hârtie în pârâiașele din șanțuri

pe noi drumurile nu ne duceau nicăieri

bani de timbru nu aveam niciodată
fiecare spera că
scrisoarea lui va ajunge în râul cel mare
apoi cine știe cum la părinți

aveam un scris frumos pe-atunci
eu nu rupeam caiete
doar sugrumam cu-nverșunare mărul ce-mi răsărise-n gât
petele de motorină îmi mărturiseau
că și cerul arde și litera și carnea
dar ce frumos sporesc
semințele-n cenușă

iar orele treceau cum se scurg anii

când m-ascundeam într-o fântână părăsită
auzeam cum cresc

încă mai caut când văd pietre urma
oaselor mele care s-au lungit

când nu primești răspuns e bine
să lași de-o parte scrisul să trudești
până-ți permiți să cumperi alte încălțări

cumva nimic n-a mai contat
poate de-aceea
atâtea nopți mi-am stors pe buze fructe
cu talpa goală am bătătorit orașul

aici un an se scurge-ntr-o secundă
de raiu-acela nu mai știu nimic

șuvoiul oamenilor duce-n cimitir

nu moartea viața-nseamnă Veci