Pământ de Vlașca, pictorial de Milcovăț;
În cătunul răsturnat către râu
Am revenit ca să observ și să învăț,
Anonimatul și tristețea cum se scriu.

Ai mei, s-au dus dincolo de heleșteu
Înghesuindu-se-ntre alte cruci,
Mistuind balade în lumânări de seu
Ce n-au mai fost aprinse de atunci.

Păduri surori, trei ca și una
Rânduite-n arc de cerc,
Mereanca, Bălășcuța și Nebuna,
În tril de păsări mă strigă să nu plec.

Un fir de Milcov, hotar de sat,
Oglindește unghiul cocorilor,
Și-n verdele prelung dantelat
Spre "Cornii Mari" duc urme de dor.

Când frunza se leagănă crudă la soare
Pe ramiuri tinere de armindeni,
Miroase-a pâine și-i sărbătoare
În vatra caselor din Cociogeni.

Aplecați din trunchi peste uluci cotite,
Freamătă salcâmi cu floarea parfumată.
Pe uliță praful călcat în copite
Ascunde o căruță undeva plecată.

Un câine scheletic și năpârlit
Își scarpină blana în gardul de nuiele,
Speriind o cloșcă cu-n pui `gălbenit
Ce-și întinde-aripa, și se umflă-n pene.

Un gospodar cu mâneci suflecate
Sapă-n cazma grădina opintind adânc,
Sub liniștea amiezii, ascuns pe aproape,
Își cântă gureș numele un guguștiuc.

Peticit, în bătătură a răsărit costreiul;
Un țânc de-a bușilea vine-nlăcrămat,
În brațe să-l ia mă-sa, ce bate putineiul
Lângă cuptorul de pământ, jumate afumat.

La câte-o poartă șubredă legată-n sârmi,
Aruncând priviri umede peste sat,
Umbre-ale vieții, sărmani bătrâni,
Încă-și mai așteaptă un copil plecat.

Patru câte patru au descântat bobii,
Dar vorbe cu-ndoială le ieșeau pe masă,
Au dat acatist cu prescură popii
Poate l-o aduce pe cel drag acasă.

Le vine întârziată pensia puțină...
Din calcule băbești opresc pentru pomeni,
Așteptând cuminți, ca veșnica odihnă
Să îi găsească aici, în Cociogeni.

(Secvențele descrise mai sus sunt reale, vizualizate de mine în anul 2005)