Drumețesc prin cimitir, în liniște deplină,
Cuget și mă redresez când viața e meschină,
Mă înfrunt cu mersul lumii, spre eternitate,
Meditez privind însemne triste, degradate.

Locuri de veci păstrează doar imaginea portret,
Uzatele întruchipări, inspiră doar regret,
Știu trupul lângă cruce topindu-se cuminte,
Iar sufletu-i un putător, înspre cele sfinte.

Poate că șade resemnat într-un purgatoriu,
Modul judecăți sale n-a fost derizoriu,
Răspunde de-ale lui păcate,ce-a acumulat,
Așteptînd noi rezoluții sau alt drum de urmat.

Pornesc domol spre casă,avînd cuget împăcat,
Speranța îmi renaște,ritm vioi am căpătat,
Revin înspre decizii cu calm și cumpătare,
Uitând că viața-i tristă,încerc să-i dau valoare.