Transă, meditație, iluminare
asiduă încercare de scuturare
de eliminare a cohortelor de stupefacții,
uneori caut în mine reacții
să nu mai vreau nimic de la viață.

Alteori din toate stuporile mă ridic
dorind de la destin, premiul cel mare
râvnind cerului două porții din soare
să pot vedea ca laserul prin inamic,
bezna cu terminatorii de candoare.

Aflu fericirea când luna răsare totală
marturisind iertarea răcoroasă- sonată regală,
concertul simfonic cu solidarele galaxii
suprapune pe gunoaie peste vechi ataraxii
dăre de iluminare, litere ninse pe cruguri solare.

E plină lumea cu ambalaje de staniol auriu
pe drumul oaselor încă nu e târziu
să înflorească jungla cu toate culorile
cuvântătoarele să guste din cuvint viorile
lumina ce îmbracă goliciunile răsunătoare.

pe firul Ariadnei pînă la pantheonul Caliopei
transcend călăuzită de vis ca de un sacru ghid
să înțeleg de ce sunt dacii gunoierii europei....
doar cu iubiri au tapetat pereți de vreme rece ca de genocid,
vreau o simfonie pentru țară- chiar din lacrima harpei
unde doar muzele au strîns migala mierlelor- înnariparea în lied
doamne, ateneu de aur a fost adîncul gliei pînă la vizuinele lui baiazid....