Ma-ntrebi de ce ma poarta pasii in fiecare zi spre nicaieri,
De ce in fata la vitrine stau ore-ntregi fara un rost,
De ce nu-mi dau si eu ca omul, despre nimicuri vagi pareri,
Sau daca retraiesc impresii ce vor veni sau au mai fost.

Nu am raspuns in seara asta, orasu-ntreg este-agitat,
Desi eu cred mereu ca pasii, nu vor gasii vreodata-un drum,
Sfioase chipuri din vitrine cu gesturi vii ne-au salutat,
Si ne-au lasat s-alegem drumul pe trotuarele cu fum.

Din doua-n doua strazi rasuna ecoul pasilor pierduti,
De parca-am fi-ntro mare sala, fara ferestre, fara usi,
Cu ziduri poleite-n stele si umbra anilor trecuti,
Pe-aceleasi trotuare triste intrun oras cu spiridusi.

Incearca sa ma tii de mana, imi este frica fara tine,
Pe undeva-n oras e noapte si trotuarele sunt reci,
Si nu lasa sa-mi fie viata o umbra-n fata la vitrine,
Sperand ca, poate intro noapte vei incerca si tu sa treci.