Trei zile-n șir a bântuit prin neguri,
Prin munte rătăcit, mânat de spaimă,
Căzut în codrul des, răpus de friguri,
Încă e treaz și-o rugă mai îngaimă.

- Rugare Þie, Doamne! trupu-mi lasă,
Umbrar să-i fie ramul de stejar,
Odihnă dă-i pe iarba mătăsoasă,
Iar eu străjer privind din sfântul car.

S-o potoli furtuna și-apoi iele,
L-or primeni cu flori de busuioc,
Să amiroasă sfânt a lemn pe foc,
Mirozna lor să urce pân' la stele.

De nu, l-or târî lupii-n urlătoare,
Lăsând în urmă oasele albite,
Pierdute prin poiene înflorite
Cu flori de zmeur, mur și de cicoare.

Îmi vine somn de veci ca alinare,
Rămâne trupul stins lângă stejar.
Presară harpii flori și-apoi dispar,
Iar eu vă țes povești din Ursa Mare.