Sa nu mai plangi,ce dracu tot bocesti pe langa gard,
Esti ca o tata despletita, cu ridurile-nfipte-n funte,
Ce sufla-n vreascurile unor ganduri triste ,ce nu ard,
Ci, doar ii impletesc aevea fumul alb in pletele-i carunte.

N-ai mai rostit niciun cuvant, doar lacrimezi intruna,
Nu sunt eu vinovat, ca noptile au prins miros de mucegai,
Si daca tu nu vezi, cum din trecut iti faci cu mana,
Intreaba-ma sa-ti spun cum arata frumosul chip care-l purtai

Ti-ai dat un vis la amanet, sa-ti cumperi o minciuna,
Sperand sa-ti faci averi sentimentale pe piedestale de nisip
Iar viata ti-a marit dobanda, tot ratacindu-te intruna,
Sperand ca eu de fiecare data sa te-adun, sa te-nfirip.


Vroiam ca sa te schimbi, si m-am rugat la ceruri sa ramai,
Statornicia unui zambet, pastrat in sufletul necunoscut,
Fara sa stiu, ca tu esti departarea care-mi apartii,
Si deznadejdea, ce-n palmele tacerii, cu noaptea a crescut.