Doamna Zen se uita cu teamă la poza ei.
Se întreabă într-o oglindă dacă și ceilalți o văd la fel.
Se cunoștea pe sine.
Îmbrătânise, se urâțise, îi căzuseră dinții, își pusese alții falși din diamante șlefuite.
Era tristă, ironică, ceva se rupsese în voința ei.
Apoi mi-a spus:
-Tu știi unde e inocența, unde e prostia, știi tot.
Azi doamna Zen m-a chemat la ea.
Din greșeală am călcat pe coadă pisica doamnei.
În loc să miaune ea, am început să miaun eu.
Acum mă uit în ochii doamnei Zen și nu văd decât o amintire.
Deschid calculatorul și pe monitor îmi apare o tavă cu fructe verzi.
Dintre ele, iese o tânără care începe să mă gâdile la talpă.
Hei! Ce stați! De ce nu râdeți?