Îmi întorc adesea gândul atingând o amintire
Care încă-și plânge versul rătăcit într-o iubire,
De pe vremea când femeia era spirit fără chip
Și aveam numai dorința să culeg un fruct oprit.

Când am învățat tangoul unor nopți cu lună plină
Îl dansam doar cu femeia îmbrăcată în lumină,
Pe atunci aveam în mine suflet pentru zece vieți
Și râdeam când Cupidon rămânea fără săgeți.

Mai târziu crezând că totul este doar un simplu joc
Fără multe sentimente sau posibil chiar de loc,
Am jucat la întâmplare cărți mai blonde sau brunete
Căutând doar încântare și plecând fără regrete.

Astăzi însă când și timpul parcă s-a oprit pe loc
Vreau ca tu să fii tangoul și nu miza unui joc,
Vreau ca muzica să aibă ritmul unei poezii
Să ne dăruim iubire cât mai suntem încă vii.


P.S.
Îmi întorc adesea gândul atingând o amintire
Și îmi iau din ea putere să îți dăruiesc iubire.