Sub stratul moale de zapada mireasma ti-ai ascuns,
Sa nu ti-o fure vantul pentru-a-mi ramane mie,
Un loc atat de alb si-atat de pur in care a patruns,
Nepretuita gandurilor noastre, herghelie.

Si-ntr-un galop salbatic pe-a tamplelor rugina,
Cu haturile-n lacrimi infasurate-n gene,
S-a ratacit de-atatea ierni tot asteptand sa vina,
Duiosul viscol printre ramuri, cu tristele-i refrene.

Iar tu, un chip de fum furat de vant si dus in univers,
Iubire printre fulgi ce-n dansul lor se sting,
Din gestul mainilor ce te-au pastrat te-ai sters,
Si tot ce simt in lumea lor, doar trupul tau ating.

Suspinul meu e numai iarna si fulgii ei mireasma ta,
Chiar daca noaptea mai adoarme, acelasi suflet viscolit,
Te rog pastreaza-ma-n suvite si-ncearca a ma legana,
Fara sa-mi spui ca mai e noapte si mainile te-au regasit.