După ce a umblat prin camăta vremii după ce a înghițit din apa oamenilor Serafim a deschis primului cerc și a împuținat din zile numărând păsări... două ,trei....- prima cruce

nu știa ce să facă nu înhăma gândului din vederea lumii și nu mai striga pe la porți Serafim ar fi vrut să ajungă acasă dar nu știa de unde a venit nu știa când și nici al cui rămas să fi fost -

Serafim a desenat alt cerc
A înmuiat arătătorul în călimara cerului mai apoi a rânduit cu albastru o aripă după care repede a strivit între dinți semnul ploii - disperați după belșug oamenii aruncau în foc amintiri - cu cât unul avea mai multe cu atât celălalt ațâța vâlvătaia - Dă Doamne ploaie strigau călugării dar cine să mai audă atâta vreme cât în timpanul nașterii scormonea căutătorul de sine

se sfârșea anul lumesc și nici măcar o pomană celui ce vine