eu niciodată nu privesc înapoi
drumurile
anii
sau ochii rostogoliți peste urmele mele

rămâi astfel doar tu
punctul în care mă întorc mereu fără amintiri
tu
singura femeie pe care o iubesc și de care mă tem în egală măsură
destinația tuturor călătoriilor
bucla mea de timp
zbuciumul fiecărei lupte
lunile scurse spre popasul sau liniștea abandonării
cartea pe care nu îndrăznesc să o închid până nu reușesc să o citesc până la capăt
sala de așteptare și locul din care cândva
eu
n-am să mai plec
zilele care s-au scurs
zilele care mi-au mai rămas
certitudinea că fiecare por al ființei mele îți aparține
teama de ochii și mâinile care nu iartă
și greșelile pe care zadarnic încerc să le-ascund
apoi pedeapsa
mereu dureroasă
mereu grea
trăgând-o mereu după mine
ca pe un șir de ore lungi netrăite
pentru care mi-am tot rescris
decalogul