Te-adâncești în tine însuți, până ajungi
să-ți pipăi pulsul pe dinăuntru
cu degetele prelungi ale tăcerii.


Față-n față cu umbra,
stai și asculți trecerea clipelor,
pregătit s-o înfrunți cu brațele goale.


Deasupra capului tău,
în chip de liber arbitru,
albul orbitor al lunii, mușcat
pe jumătate de întuneric.


...și vântul șlefuind, ca pe un rubin,
fețele sângelui înghețat în așteptare...


Între tine și semeni s-au risipit
într-o singură zi
rezervele de cuvinte
pentru câțiva ani de acum înainte.


Te-adâncești tot mai tare până ajungi
să-ți asculți pulsul ca pe o poveste,
ca pe-o rostire șoptită-a cuvintelor
izvorând din adâncul inimii.


Acum, însă, cineva își zboară creierii
ca pe o pasăre țipând în deșert,


și devii deodată contemporan
în inima acestei nopți pustii de noiembrie
cu toți morții tineri ai zilei de mâine.


Stai spate-n spate
cu albul orbitor al lunii,
pregătit să înfrunți umbrele aurorei.


Pentru că tu știi
și ai știut-o dintotdeauna:
Sub fiecare răsărit de soare
în tine se mai stinge câte o constelație
de celule gânditoare.





http://www.youtube.com/watch?v=HoDZxOcachU