E cald afara la amurg...
Si valurile marii curg
cand soarele se-ascunde-n nori,
Cum s-a ascuns de-atatea ori...
Cu zgomot surd.
Adie vantul verii lin
Sufland nisipul galben,fin
Si-apoi ascunde dupa nori
De pietre si de praf greoi
Oceanul cristalin.
Vuind,o umbra se-apropia...
Peste al marii mal trecea
In mare graba,suierand,
Purtata era parca de vant...
Rapid se-ndeparta.
Era doar soimul muntilor,
Mereu prin lume calator,
Cu penele zburlite-n vant,
Cu ochiu-atent in zari catand
Un loc impunator
Falnicul soim se aseza
Pe-un munte ce zarea-mpungea,
Si privea soarele,obosit
De multe zboruri,istovit..
Ca de piatra era...
Neinfricat el se-avanta,
Deasupra marii se lasa
Si spinteca apa usor
Si undele valurilor
El le taia...
Si ma uitam la el mereu
Si ma-ntrebam:"Oare nu-i greu?"
Dar sa-nteleg eu nu puteam
Ca era stapan peste ocean
Soimul meu.
Caci era liber,neingradit,
De nimic nu era stanjenit...
Si-am vrut cu el sa ma unesc,
Ca prin el sa simt ca traiesc,
Si-am reusit.
Inchizand ochii,eu vedeam
Tot ceea ce tare-mi doream...
Simteam usor ca ma inalt
Si sufletul ca-mi prinde glas..
Liber eram...
Dar mult stiam ca nu mai e,
Ca trebuie sa se termine
Ca orice vis care-a durat
O clipa si s-a terminat...
Ce teama mi-e.
Si visul meu s-a terminat
Cand pe stanci nu l-am mai aflat...
El se dusese-n zborul lui,
Suflet fara de capatai,
Si m-a lasat.
S-a dus spre soarele auriu,
Asta in suflet eu o stiu.
Cum cata el,de multe ori
Lumina zorilor,vesnici zori...
Ca el as vrea sa fiu.
Sa-l mai zaresc odata-n zbor,
Din spatele valurilor
Sa-l vad cum se inalta viu
Si se-aseaza pe stanci,tarziu,
Si-apoi iar pleaca-n zbor.
Sa mai zbor alaturi de el,
S-ajung in orice loc din cer
Pe langa soarele de foc...
Sa mai strabat pamantul tot
Eu nu mai pot.