E natural să-ți spun că Adonai mi-e cel mai apropiat
din ce seminție n-am aflat dar sunt al lui
un templu într-o arhitectură fascinantă
de la începuturi surplusul de iubire necesar
în niciun caz un semn de paranoia
delir mistic vreo boală psihică pe tărâmul nebunilor
sincer fără nicio tentativă de a epata
mi-a dăruit ce i-am cerut
inclusiv puterea zâmbetului în marginea prăpastiei
întâlnirile sunt absolut obișnuite
la fel comunicarea prin locuri închise
îl invit nici măcar nu-l mai rog
s-a săturat de rugăciuni lungi formule îndurerate
nu exagerez cu nimic în măsura scurtă a trecerii
dacă n-am unde să merg primesc
invitație la opera luminilor
muzica razelor dătătoare de liniște
proiecția unei noi galaxii în acorduri de orgă
și nu se supără când îmi răsfoiește prin zile pierdute
nopțile albe doar veghez