Parcurg o treaptă, două
din anotimpul vieții, dar
tot căldura sufletului fără anotimp
mă aduce în pragul iubirii fără de timp,
fără de frică și lipsită de vreo povară.

E timpul să culeg muguri de iubire,
să ascult muzica asfințitului cuprins de
caldele voci ale îmbălsămării cu săruturi dulci,
să petrec clipe alături de stropi de priviri
sub sprânceană, să pot spune că iubesc.

Da, e trecerea de la povara sufletului meu rece,
la căldura trupului care mai crede în pașii revenirii,
între cei ce pot așeza o clipă de iubire în biblia
nescrisă a sufletelor pline de speranță, ignorând
agonia durerii și așezând curajul pe caldarâm.