...minte, piersicul minte!
în mod normal ar trebui să nu ne mai știm,
am putea juca un joc de inimă prăfuită
tu mi-ai farda rana dintre brațe,
eu te-aș suna numai noaptea,
ți-ai aduce "trusa de mângâieri"
ți-aș oferi un lung metraj de albastru irisal
cu înghețată de vanilie,
și totul s-ar termina zero-zero,
și ne-am califica amândoi mai departe.
Ne-am găsi unul pe altul doar respirându-ne
și totul providențial, necumpănit, descumpănit,
clavicula mea ți-ar păstra un loc de-nnoptat, curat,
ce spui?

Cât de potrivit! la radio cântă Katie Melua,
c-ai putea crede că pătura te așteaptă întinsă pe pat,
și ar fi relevant ca poemul acesta să fie pentru tine.
Nu mă minți! altfel batista înmormântării mele
ți-ar lega cu fundă draperia.
Sau poate sunt eu hipersentimental,
pentru că mereu îmi spui
"te-nțeleg Werther dar să nu ți-o iei in cap,"
îți spun acum, o dată pentru totdeauna,
îmbrățișarea ta se vindecă numai cu pământ.