A M U R G




Între noi ridică zarea ziduri mari imaginare,
Fără porți, să-mi treacă gândul ca o umbră, nevăzut,
Păsări albe fremătând la-nălțimi amețitoare
Urmăresc cărarea noastră ca-ntr-un vis necunoscut.

În genunchi, pe scări sfințite înainte de altar
Chipul tău se-arată mie sub o mantie de dor,
Și-n acest amurg sălbatic, obosit și solitar,
Scutur pleoapele de ceață și privesc în viitor.