Am fost îndrăgostit cândva de-o fată,
Ca un nebun, ca cel din urmă prost.
Dar astăzi, zău, îmi pare-așa schimbată,
Că, pur și simplu, n-o mai recunosc!

De pildă, ieri, am strâns-o cu putere,
Într-o necontrolată-mbrățișare,
Încât s-a-mprăștiat prin încapere
Mai tot ce-avea-n implantele mamare!

Pe părul blond s-o mângâi când am vrut,
Parfumul său pe palme să-mi rămână,
Atâta știu, că m-am trezit pierdut,
Þinând uimit peruca ei în mână!

I-am sărutat odată ochii, fericit,
Dar era cât pe ce să fac infarct,
Când am simțit pe buze, gata să înghit,
Căzută, o lentilă de contact!

Mă săruta cu-atâta patimă încât,
De cand am fost la ea ultima oară,
Port și acum, ca suvenir, pe gât,
Tot încleștată, placa ei dentară!

La dans petrecem clipe minunate
Și toți ne-aplaudă, ca la un semn,
Când ritmul melodiei ea îl bate
Cu stângul, fiindcă dreptul e de lemn!

Dar o iubesc, la fel ca prima dată,
Și, chiar dacă mai pierde ornamente,
E pentru mine tot aceeași fată,
Care mi-a fost sortită, fatalmente!