Treceam, plimbându-mă cu mâinile
La spate
Pe calea bătătorită a visurilor
Condamnate la moarte
Și priveam, îngândurat, portretele
Atârnate pe pereți, care
Aduceau aminte de măreția
A tot ce am visat în tinerețe

Uite, aici, imaginea copilului
Iubind învățătoarea și visând
La premiul întâi, pe care nu l-a avut
Niciodată
Apoi adolescentul care visa
Cum să schimbe lumea care-l schimba
Pe el
Iubind frumos și necondiționat
Lumina ochilor ei și minciuna
Rămasă amintire

Uite și primul sărut la care am visat
Un an până să-l întâlnesc
Și primele vise despre cum să te prind
În brațe
Căci, ce, oare, sunt visele, dacă nu dorințe ?

Privesc cu tristețe la tot ce-am sperat
Cândva și mă întreb, de ce a trebuit
Să visez degeaba, atâta timp, când aș fi
Putut să trec prin viață mult mai
Inert ?
Și nu reușesc să mă dumiresc nici acum
De ce dor atât de tare toate neîmplinirile
Pentru că am văzut că visurile mor
Fără să se tânguiască?