Remușcarea,
cu miros de moarte,
mușcă din mine,
precum viermii din cadavru,
și beau acum nectarul ei
din cupa de pelin,
vreau să o ucid
în noapte-negurată
ca și atunci
când eu,
vrăjmașă curtezană
cu nesătulă gură
din ea adânc sorbeam
crezând,
că pot
pe bolta-ntunecată,
lumina s-o aprind
că pot,
să spintec negurile grele
unde nu-i nici zi, nici noapte.
pierdut ca o cadână
tu așteptai
doar măngâierea voluptoasă
a curtezanei,cu ochi pierduți
și tresăreai la fiecare mângâiere
precum un pește aruncat pe mal.
nu căuta acum nicio scânteie.
în pieptul meu,
e numai scrum
dar și el va fi smuls
de ochii tăi
ce moarte
doar privind
vor semăna.