A treia zi se întindea la infinit
Ca o spânzurătoare prelungindu-se din pământ în cer.
Noi mâncăm la comun, dormim la comun și urinăm la comun
Împărțim nevrozele precum împărțim felia mare de pâine uscată,
Pericolul îl simțim în ficat, în bilă și-n toate organele
Ca un sânge murdar ce se scurge prin noi
Negreșit în fiecare ceas.
Fiecare minut, fiecare secundă cresc în noi
Alte nevoi și alte spaime și alte friguri...
Ne rugăm, ținându-ne cu toții de mâini
Chiar și cei care nu au o mână sau pe amândouă
Închid ochii și îl strigă pe Dumnezeu scrâșnind din dinți.

Dimineața punea rămășag pe rația zilnică de strigăt
Azi eram obosiți să mai întoarcem capetele
Eram puțini și...
Nu mai aveam dinți să ne legăm șireturile
Nu mai aveam sori să cerșim
Aveam doar ploi lipicioase
Și virgule scârnave ce se strecurau în noi
La fiecare geamăt ce scapăra prin amurg.
Dormeza celor morți erau caschetele împlântate
În baionete și fum.

Ceream gândurilor strivite în noi Exonerarea
Eram toți ca un sac greoi de cartofi
Sub care linistea-și năștea dureros puii
Unul din noi a condamnat comportamentul inuman
Depune o cerere comitetului i s-a zis -
Și-apoi o cartușieră gigantică, cu picioare lungi
Trecu prin fața tranșeei adunându-și morții.