Ce camasa minunata,
De un negru sclipitor,
Pe umerii mei se arata,
Purtand-o toti imi mor de dor.

Am ajuns pe o poiana,
Plina de cruci rasfirate,
Simt un vant usor de toamna,
Imi vine sa zbor departe.

Cum visam la nemurire,
Aud un strigat de fata.
Nu pleca!Imi striga mie,
Vreau sa te mai vad odata!

Apropiandu-ma de ea,
Sa-n-teleg ce se petrece,
Era chear iubita mea,
Ce plangea la un mormant rece.

Ai promis ca n-ai sa mori!
Striga catre ceru' albastru.
Se auzea pana-n nori,
Ce-au aparut in mod sihastru.


Privind in spatele meu,
Am zarit o-nmormantare.
Rudele din jurul meu;
Dupa cin' plang ele oare?

M-am apropiat de groapa,
Eram eu intr-un sicriu.
SI mi-am spus incet, in soapta,
Nu pot sa cred ca nu-s viu.

Si m-a cuprins un fior,
Inima imi batea tare,
I-am promis ca nam sa mor,
Dar sunt la propria inmormantare.