Aprigă umbră,
ești pâcla din noi
stupoarea minciunii,
în glas de cocor.
Ești pala de rouă
lovită de vânt,
culeasă de stele,
și scursă-n pământ.
Tu crești din lumină,
alergi peste deal
să cazi în derivă,
răpusă de val.
Culoare da-i nopții
și glas de stihii,
când rupi netemuta,
putere de-a fii.