Ce lumină stupidă,
te rog stinge-o și lasă
să curgă liniștea neagră
peste noi, să-mi simți căldura
și pofta nebună de păcat,
să te simt pe tine, nu ce vor
standardele acestei lumi bolnave.
Ce tremur, ce oftat de plăcere
de parcă noi am desprins cuvântul
amor din dex-ul prăfuit de sintagme
monotone și rescrise de regimul obosit.
Cuprinde-mă, să te cuprind și-apoi
neființa ne va conduce,intinctul
ne va învăța, iar ființa ne va desfăta.
Uită canoanele lumii-nvechite, ce îndeamnă
la castitate și urmează-ți făptura liberă
ce vrea să cunoască atât începutul cât
și sfârșitul plăcerilor lumești.
Ne vor arde pe rug, ce ne pasă cât ne iubim,
ne vor lovi cu pietre, vom simți alinare
din ivzorul păcatului etern, ne vor trimite-n iad,
vor fi uimiți de puterea unor suflete curate,
așa că vor renunța,iar din dragostea noastră
vor cerne poeme, stropite cu laude sfinte.