Pe buzele tale mor îngerii în tăcere
și învie culorile primare
Tu nu ai nuanțe sângele ți se deschide
dimineața în roșu cald
și se colorează în albastru
pe înserat.
La amiază ești contaminat de copilărie
Vezi galbenul din soare
în păr de copil.

Nu știu de ce nuanțele intermediare
portocaliu și violet
se agață doar de mâinile mele
deși tânjesc după culorile tale
ca pruncul după sânul mamei.

Seara pereții se închid în mine
și absorb cuvintele culorile
și lumea asta plină de nuanțe
mi-o vâr în sân.

Dimineața asta pare altfel
O să-mi pun rochia roșie
În semn de protest!
În geantă stau anesteziate
griurile...