Leșinul frunzelor

Leșinul frunzelor de nuc
îmi amintesc de visul tău
de a pluti cu pasiune printre oameni,
de a zbura cu mine printre nori.
O aripă chiar mi-ai promis-o,
o descriai,
iar eu parcă o și visam.
Simțeam fiori când pielea ta îmi atingea ființa,
când te priveam simțeam la fel,
din mâini făceam o sferă, un scut etern,
dar ce naivi eram.
Inocența ne-au furat-o în ziua în care
nu doi, ci unul și cu una noi eram,
De ce acele clipe? De ce acel amor?
De ce să suferi tu?
De ce și eu?
Nu mă-ndoiesc că m-ai iubit,
doar te-am iubit și eu,
Îmi pare rău…
că între noi s-a așternut tăcerea… și nepăsarea.
Nici nu mai știu cât dor
am strâns în mine,
o clipă, două…
atât aș vrea să te mai văd,
să-ți spun cât te-am iubit,
O dată am iubit în viață,
Și te-am iubit pe tine.
Acum mă înțelegi?