Apus pe munte

Desculță iar prin iarba moale
Îmi reazem mâinile de tâmple
Soarele strecurat sub nori dispare
Și eu aștept ceva să se întâmple.

Lumina încinsă se prelinge în fâșii
De emoție îmi țin respirația
Vântul mângăie norii străvezii..
Liniștea se așează să se uite și ea.

Se adună norii toți ca la un semn
Și se împart în două jumătăți
Deasupra-s aurii drapaje sfâșiate
Și dedesubt albastre-s toate.

Secundă după secundă, timpul curge
De auriu e plin acum tot cerul
Albastru-n violet încet se frânge
Și panglici roșii îi sporesc misterul

Brațele norilor înfometate se apucă
S-amestece în roșiaticul de sus
Încet tot cerul umbre arămii aruncă
Peste liniștea muntelui în apus.

Lumina-mi explodează-n vene
Mă las purtată colo sus în cer
Soarele moare-ncet, plutind alene
Luna mi se naște într-un ungher.

Și-apoi ca la un semn toată lumina
Dispare într-o dungă pe sub nori
Totul devine calm… stăpână luna
E noapte..când s-a întâmplat ?