Mistralul sufla peste mana care scrie rugaciunea.
Nu-i nimeni aici sa invoce puterea
Care sa-mi mantuiasca pamantul de sub picioare.
Luna, doar ea mai consuma minunea
In flacari de otel ii spinteca elixirul
Si spumega fiinta peste minti alchimice.
Nu mai e nimeni aici, nu vezi?
Urmele pasilor tuturor s-au eterat catre neant.
Nimic din ce era nu mai este.
Uita-te in jur si priveste!
Unde mai vezi tu flacara constiintei arzand?
Fluturii acestia prea rari au pierit demult
Zburand mistici la chemarea infinitului.
Nu mai e nimic aici… mistralul mi-a spulberat rugaciunea
Si nu mai suntem decat noi, si nici macar atat :
Poate ca si noi am plecat demult si numai amintirea
A mai ramas, amintirea celor ce eram
Persistand in glodul materiei cu incapatanare,
Ca o trauma care ramane cocotata in varful memoriei.
Nu-i nimeni aici, niciunde si nicaieri.