Păstorii

Sacrificat pentru iubire
al meu amor mă arde crunt,
Se tânguiește în iluzii
ce plâng pe patul meu de lut,
Se roagă-ndurerat și rece
Imaginii de diamant,
să vină iarna și să plece
Filosofiile lui Kant.

Povață dă celor ce cred…
Iubește-mă cum te iubesc
și iartă-mă că te doresc,
Atinge-mi părul, pielea fină
și pleacă capul spre lumină
Acolo unde ochii negri
se oglindesc în fața vremii.

Ascultă liturghia
profundului amor rănit
Ce a trăit și-a regăsit
în zi de joi mai pe-nserat
O lacrimă superbă
pe obraji de înger
Ce aripi nu avea în închisoare
ci numai aura de soare.

Încrede-te în slova-i veche
de argint și vorbă mare,
Șoptește-mi fir cu fir,
povestea-i tristă, doare,
Dar nu uita să lași la tine
o picătură mică
Din ploaia negurii
ce l-a umplut de frică.

Căci de folos va fi
în timpul crucii sângerii,
Vei ști să te ferești
de îngeri negri, cafenii,
Să pleci privirea
când trec păstorii care
Amorul dulce
ți-l vor pune-n cale.