Ce-i de făcut cu Radu aist
Că, uite, nu mai vine
Și site-ul este iarăși trist
Și asta, zău!, nu-i bine.
Aș scrie cu mai mult alean
De-aș ști că se întoarce
Cel mândru rege, Herinean,
În site-u-i să debarce
Și să ne spună că-i fu dor
De noi și de-agonie,
De zdrăngănitul rimelor
Ori, cu melancolie
Să ne șoptească cât de greu
I-a fost de-aici să plece
Pe cele drumuri ce mereu
Norocul le petrece.
Dar trece-o zi și două, trei
Hai, Radule, hai, vină!
Că ne lăsase-și tinerei
Dar vremea ne închină
Și n-om mai fi pe-aici când vii
Și-atunci să vezi tu jale
Când nici cu dosul n-ai să știi
Site-ul să-l scoți la cale,
Când fără toți cei care-au fost
Mai mici sau mari poeți
Ai să găsești un adăpost
Cu mult prea verzi pereți.
Și aș mai scrie încă, mult
Dar, vai!, sunt la serviciu
Și șeful meu privește-ocult,
Crede că am vreun viciu.
Deci, mă opresc acum din scris
Dar las pe tastatură
Sub semnul roșu - „Interzis” -
A dorului arsură
Și mă semnez din nou, cu drag,
Aceeași ardeleancă
Ce-i strigă șefului, din prag:
„- Mai taci odat` din fleancă!”