Poem pentru un copil sensibil


Mă gîndesc uneori cum vor tremura de spaimă
pe fruntea mea viermii,
iar eu nu voi mai fi să îi alung cu mîna
ca-n fiecare seară și să fac din asta faimă,


cum fără teama de-a eșua vor mărturisi-ntre ei
esența tainelor lumești.
apoi, convinși de adevăr și plini de viață,
se vor apropia de os, gîndindu-se la zei.


dar vai de ei acolo! speranța, bătînd la poarta
altor fericiți, o vor încredința.
contemplativ lungindu-se pe os, vor înțelege
condiția existenței, comună tuturor ca soarta.


altor fericiți o vor încredința
esența tainelor lumești
pe fruntea mea viermii...


se vor întoarce spre pămînt
ca universul spre margini,
ca mine înspre albul scris,
ca fapta către legămînt...