Iată, cărări de fum.

Cine le parcurge?

Fiindcă pe o cărare de fum pot merge doar trupuri de fum
sau suflete apăsate de durere.
Iar durerea risipește ca un vânt nemilos,
ar distruge cărarea.

Poate un zeu.
Un zeu al focului.
Un zeu alungat din Olimp.
Însă zeii au murit odată cu nașterea lumii
și uciși de propriile lor creații.

...un fir de speranță
ascuns într-o umbră.
Nu, speranța e închisă în cutia Pandorei,
doar ea n-a putut ieși.

Poate eu. Poate sufletul meu.
Dar ar însemna să n-am suflet.
... poate că, totuși, deși e ambiguu,
aș putea să am și să n-am suflet...

Și gata, s-a-nchis poarta.
Din spatele zidurilor nu poți vedea nimic,
doar dacă și zidurile sunt făcute din fum;
atunci toată lumea-i doar foc.
Cu toate astea le simt,
le pot atinge încercând să privesc peste ele.

Iar dimineața, când poarta s-a deschis, e pustiu.
Un drum terminat în neant.

Cine era?