Din vechimi, o vorbă spune
Că în vremuri de război
Ies plăcintele mai bune,
Mai crescute și mai moi…

Cunoscând vorba străbună,
Însă doar pe jumătate,
După nici măcar o lună
Unii le-ar mânca pe toate

Și nu este de mirare
Că, de s-ar suna atacul,
Ar pleca în grabă mare
Toți buluc dar… precum racul!

Patrioți și buni de gură,
Cu platforme din import,
Dau un vin și o friptură,
Direct din aeroport.

Ba acuză, ba se scuză,
Ba vor una, ba n-o vor,
Astă cremă ce-i doar spuză
Are la gâlceavă spor.

Au venit cu-nflăcărare
Când “pac-pac”-ul s-a oprit,
La felia cea mai mare
După care au tânjit.

Ei au plâns pe franțuzește
Într-un bocet poliglot
Vrând acum pe românește
Să înhațe tot ce pot.

Dar vezi bine că românul
N-o să fie mulțumit
Să își schimbe doar stăpânul
Cu altul și mai lihnit!
……………………

Vorbe mari în guri mișele
Ce-au ros carnea pân’ la os,
Vând gogoși și minciunele
De atunci cu mult folos
Iar românul stă și-nghite,
Savurează promisiuni:
O.Z.N.-uri cu clătite!
Și conducatori mai buni!
………………………
Tot speranțe de nebuni…