Peste cuvinte îmbătătoare,
Unde mi-e sufletul cel uitat de toate?
Se ridică albul din livezi
Se absoarbe tăcerea curgătoare
De două ori stelele prin vrajă au murit
Ceață pe străzi și vuiet printre blocuri
M-am perindat printre voi, plopilor, nebunilor,
Pecetea sălășluindă într-o taină
Mi s-a lipit de sternu-mi fricoșat
La ceas de inimă pustie și garoafe
Adulmecând lacustrele adâncuri
Eu vreau să strig din nou cu lacrimi
Eu nu mai vreau să cunosc tot și toate
Pentru că m-a durut într-o zi cu soare altfel
În suflet.

Incendiați cărțile aducătoare de moarte!
Lăsați evoluția să plutească lin
Printre codrii ascunși cu grijă în noi toți
Și strigați cu toții după copilărie,
Acum, cât mai aveți o rană ce mai doare
E seară mereu, e toamnă
Naufragiile din parcuri se rotesc
Într-o imensă spirală bulbucată
Sfărâmați-vă cuțitele din inimi
Cu puterea gândului sălbatic
Salvați-vă prin ce vi se interzice
Călăriți norii, sorbiți râurile albe
Învățați să zburați
Și tot ce vă va mai folosi
Atunci
În clipa verticalei zero.