Deprins cu socialul


Nu mai știu de împletirea îndrăgostiților
cu arborii,
și nici pe Dumnezeu
plîngînd în mine.


sînt astăzi precum o idee
odihnindu-se pe bănci,
regretînd acel „adio” șoptit timpului.


tot Iașul acesta este un sfîrșit de poem,
urc singur pe străzi,
prietenii mei s-au dus de sărbători acasă.


umărul meu îl lipesc
numai de cuvînt
și de umbre,
nu am nici iubită,
am numai femei.


de data aceasta nici Mihai Ursachi
nu e de găsit,
o fi plecat de dimineață
în Grădina botanică,
așa pleacă el dintre prietenii lui.


și tot așa, poate, voi pleca și eu
din poemele mele:
în Grădina botanică...