Poemul colindătorului


Tu ai plecat din acea biserică,
precum de pe lacuri
se duce o pasăre albă,
un rege bătrîn plîngea la fereastra
castelului său ce străjuia lumea.


tu ai plecat precum o pasăre
într-un anotimp pierdut...


precum un sentiment
o dată cu moartea,


tu ai plecat cununată cu lumea.


nu trebuia să știi că eu sînt acolo,
ce ochi triști mai aveai!


nu te întreb nimic, tu nu îmi poți răspunde,
tu doar te înalți în sentimentul acela
al zării.


și încă ai pe aripi mîngîierea unei lacrimi
de pămînt.


tu ești ca o piatră pe care o arunci în prăpastie,
de care ți-e dor
atunci cînd îi auzi suspinul
din adîncuri...