Din trei dorințe mi-am zidit cetate,
Din patru mi-am clădit etate,
Din cinci mi te-am visat în noapte,
Din două te-am furat plutind pe șoapte;
Și fericirea mi-a rămas dorință,
Și-mi este frică s-o întreb de năzuință.

Din corn un tainic glas răsună
Chemând la oaste mii de sentimente,
Tu mi le-ai așezat pe rând în trepte
Și cum urcau încet să mă pătrundă,
Eu reușeam să simt că mă inundă,
Dar numai pentru mine,
Nu puteam să le rețin știi bine.

Și să mă plângi cu ochii nesărați
Când mă culegi de pe a muntelui aripă,
Că zborul mi-a fost lin, cutezător, înalt,
M-am prăbușit de dor și jale cruntă,
Aveam o inimă cu mult prea mare, frântă,
Și nimeni nu-ncerca să o alinte,
Să-i ia durerea, să-i cunoască vrerea.

Acum, în noaptea dintre lacuri,
Șoaptele par verzi de veacuri,
Și un glas făcu popas,
El iubea un tainic pas,
Și-n mânuța cea finuță,
Cuibării iertarea.