Peste ceața sufletului meu
Au căzut stropi
Și-o geană de strălucire
Mi-a iluminat inima.

Iat-o gâfâind,
Locomotiva tăcerii în zori
Și e atâta pace în gări pustii,
E-atâta pace ...

Mă topesc lent acum
Într-o vază cu crizanteme,
Iar steaua, de sus de acolo,
Mă absoarbe trist.

Am picurat într-un fluviu imens
Care m-a luat cu el:
Un strop de speranță
Într-un ocean adânc și sărat

M-am trezit a doua zi
În boarea dimineții.
Eram vântul rece
Și luminos al unei toamne ...

Plouă ...
Peste poemul deschis, stropii
Se avântă curați și reci,
Necruțători.

E gheața transparență vie.
Pe lac
Deschise porți de fum
Plâng toamna efemera și adâncă

...............................

Peste ceața sufletului meu
Au căzut stropi
Din pliscurile zvelte
Ale rândunicilor din înalt ...