Străină-mi crești în suflet
asemeni primăverii-n iarnă
uitând cu un strop de violet
a ta eșarfă prinsă-n geană.

Vise despletești din mănunchiul lor
odată cu al tău păr cu flori și negru
din care versuri dulci se cern ușor
peste neprevăzutul drum al nostru.

Cu esențe de roze-n ochi
valuri mari de alb te scăldau
petale sangerânde în echivoc
cu aroma lor suavă te îmbrăcau.

Sprâncenele firave amintind de har
iți creionează sideral tristetea
învăluită misterios în subsidiar
căutând un corifeu pierdut în nea.

Muzica usoară a formelor perfecte
plutește ca un fior deasupra pielii tale
scălzând aerul în parfum de roze amețite
alienând culorile din nimbul de petale.

Lacrimi de sfinți se scurg
de sub streașina pleoapei tale
pe desuetul stih în amurg
potopindu-mi cu iubire buzele.

Încep să picur și eu încet, încet
umezindu-ți palma și un zâmbet
cu palma mea ne acoperim
ne confundăm … ne regăsim …