Te rog, nu mă privi când sunt așa,
Întind pe ochi-ți dragi plasă de alge
Și vise îți întind.
Doar nu mă privi...
Oricum nimic nu mai are gust așa!

Ce chin îmi sunt simțurile azi,
Le port povara precum un cadavru,
În deșert, rămîne numai amintirea.
Azi nu mai privesc
Am închis ușa si tac.

Totul este fum, cenușiu si dens,
Tu insuți nu ești mai mult
Decât pânza de durere
Ce servește drept chip
Destinului meu.

Si totuși, ce mă leagă atât?
Ce mă distruge, și ce mi-e alinare
În imaginea din oglindă
De ce un alt chip mă privește...
De ce doar tu?

Priveam lebăda neagră cântând
Intinsă peste ape albe.
Și zilele aveau miros de vară târzie.
Carusel de carne prea vie.
Prea dulce, grețoasă vară.

Parabola si trandafirii
Uscați si atarnați cu capul in jos.
Petalele ca niște pleoape ce refuză
A mai deschide orice privire,
Raza de soare inseamnă mii de morti tăcute.

Mă sufoc, încet si lin
Un balans, vals amar și-ntortocheat
Mi-e gândul cel febril.
Am renunțat la tot ce era deasupra
Deasupra ta. Am renunțat la tot...